For the complete experience, please enable JavaScript in your browser.
AcasăMisiuneEvenimenteDespreBlogCe valori morale promovează Drapelul?Câte ore sunt necesare pentru a învăța ceva absolut nou?Care sunt repercursiunile statului peste program?La scăldat: în apă, în testosteron și în cortizolÎnțelepciunea este un skillE o artă să rămânem copiiCare este legătura dintre imaginație și atingerea obiectivelor?Sunt român, la ce m-ajută?Trenul personalCe să mai înțelegem despre alimenteTriptofanul și fericireaCurajul și comunicareaDe ce te fac actele de binefacere mai fericit?Cum ne lecuim de despicat firul în patru?Cum cultivăm optimismul?La ce te ajută exprimarea recunoștinței?Când știe o mamă că e iubită?Ziua internațională a fericirii, la a treia edițieCare sunt activitățile gratuite care te fac și mai fericit?Care este definiția fericirii?De ce este important să iertăm?Omul sfințește locul!De ce simțim că renaștem primăvara?De ce ne rugăm iarna să vină primăvara?Ziua îndrăgostiților poate fi zilnicCe semeni aia culegi!Ai grijă ce-ți dorești!Cu răbdare treci şi marea!Contact
Copyright 2015 • Schmitz & Schmitz Enterprises SRL
Ora
despre
Fericire
SchmitzSchmitD05aR01aP02ZL-Madison1a

Newsletter Optimist

Numele
Email:
Mă înscriu
icon-sm-facebookicon-sm-linkedin

De ce este curajul necesar în comunicare?


Oamenii au nevoie permanentă de mijloace pentru șlefuirea comunicării, pentru a ajunge la rezultatele dorite, de la activități mundane ca procurarea pâinii până la medierea conflictelor dintre țări. În spatele comunicării este mereu un scop (o cerere, o dorință) uneori foarte evident, iar alteori cât se poate de ambiguu.

În spatele oricărei comunicări se ascunde un scop.


Cea mai simplă formă de comunicare are în componență doar un Transmițător și un Receptor și propriile lor filtre în ceea ce privește interpretarea realității. Sisteme de interpretare sau de decodare ale receptorului cât și ale transmițătorului sunt bazate pe credințe, prejudecăți, valori morale, experiențe de viață și cu cât acest sistem de interpretare este guvernat de mai multă flexibilitate și are mai multe scenarii cu atât comunicarea este mai clară.

Cu cât te cunoști mai bine cu atât ai un decodor mai performant.


De aceea, pe măsură ce înaintăm în vârstă devenim din ce în ce mai buni comunicatori, devenim mai înțelepți și putem să ne punem mai ușor în pantofii altcuiva. Aceasta nu este o regulă desigur, sunt și persoane tinere și adulte cu o vastă experiență de viață, așa cum sunt și bătrâni lipsiți de înțelepciune.

Uneltele comunicării diferă de postura în care ne aflăm.


Să nu uităm că în calitate de receptor avem doi ochi, două urechi și doar o gură, iar în calitate de transmițător avem o gură (limbajul verbal), tonul vocii (limbajul paraverbal), mediul înconjurător (ambientul, circumstanțele, contextul social) în care emitem mesajul și întreg corpul și fața (limbajul nonverbal).

Atenția se practică și se învață până la rangul de măiestrie.


De aceea, în orice comunicare este de preferat ca ”Receptorul” să evalueze în mod CONȘTIENT, folosindu-se de propriul sistem de interpretare, toate felurile diferite în care ”Transmițătorul” îi trimite mesaje. Contextul social joacă un rol important în decodarea mesajului, pentru că nu doar mesajul este important ci și cine este de față în momentul în care primești mesajul.

Iar dacă toate astea nu erau suficiente, mai adaugăm și metacomunicarea, adică atitudinea Transmițătorului față de mesajul pe care l-a lansat, față de el însuși dar și față de Receptor.

Metacomunicarea este un mesaj despre mesaj.


Metacomunicările pot fi la rândul lor atât nonverbale (de la grimase, la zâmbete, la ridicatul din sprânceană sau la încruntatul frunții) cât și verbale.

De ce comunicăm chiar și când nu spunem nimic?


Chiar și atunci când Receptorul rămâne tăcut, el totuși comunică (vorba românului ”și tăcerea-i un răspuns”). Omul nu poate să nu comunice sau să nu metacomunice (uneori expresia feței sau poziția corpului ne trădează gândurile).
Așa cum spuneam în toate mesajele există o cerere (dorință, scop) din partea transmițătorului, chiar dacă aceasta nu este exprimată verbal.

Ești de partea mea, daaaaa?


Mesajele, văzute la cel mai înalt nivel de abstractizare, sunt cereri de tipul: ”Fii de acord cu mine”, ”Empatizează cu mine”, ”Simpatizează-mă”, ”Fii de partea mea”!

Cert este ca ființele umane nu pot să nu metacomunice. Noi, oamenii, suntem dependenți unii de alți pentru a ne valida existența și valoarea, iar dacă folosim o comunicare ambiguă vom întâmpina greutăți în a ne face înțeleși, în a obține ceea ce ne dorim (cine duce gunoiul, cine cumpără apă și pâine, cine spală vasele, cine face minuta după întâlnirea de astăzi).

Cască ochii și alimentează decodorul!


Dacă dorești să comunici mai bine sau să decodezi mai bine mesajele pe care le primești este recomandat să fii foarte atent la transmițător și să-i adresezi întrebări de lămurire, atunci când există prea multe omisiuni, generalizări, sau presupuneri (genul ”știi tu”, sau ”înțelegi ce vreau să zic”).

Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc și nu se cunosc pentru că nu comunică'' (Martin Luther King)


Relațiile interumane mor fără o comunicare clară. Putem să ne facem mai bine înțeleși? Putem alege mai bine momentul în care comunicăm? Putem avea curajul de a-l întreba pe transmițător ce a vrut să spună?

Este nevoie de mult curaj în comunicare, curajul de a întreba ce nu ai auzit sau curajul de a întreba ce nu ai înțeles, curajul de a cere lămuriri și argumente!


Rușinea, lenea sau propriile presupuneri ne pot leza comunicarea, așa că e bine să practicăm curajul, curajul de a întreba.

PS: preferata mea este întrebarea ”ce ai vrut să spui cu asta?” iar interlocutorul te întreabă uimit ”Dar ce spuneam? nici nu mai știu ce spuneam!”. Concluzia este că de multe ori vorbește gura fără noi sau vorbim ca să ne aflăm în treabă, batând câmpii până când apare un curajos și ne aduce cu picioarele pe pământ.
Judecator1.jpgblog-small-teaser