For the complete experience, please enable JavaScript in your browser.
AcasăMisiuneEvenimenteDespreBlogCe valori morale promovează Drapelul?Câte ore sunt necesare pentru a învăța ceva absolut nou?Care sunt repercursiunile statului peste program?La scăldat: în apă, în testosteron și în cortizolÎnțelepciunea este un skillE o artă să rămânem copiiCare este legătura dintre imaginație și atingerea obiectivelor?Sunt român, la ce m-ajută?Trenul personalCe să mai înțelegem despre alimenteTriptofanul și fericireaCurajul și comunicareaDe ce te fac actele de binefacere mai fericit?Cum ne lecuim de despicat firul în patru?Cum cultivăm optimismul?La ce te ajută exprimarea recunoștinței?Când știe o mamă că e iubită?Ziua internațională a fericirii, la a treia edițieCare sunt activitățile gratuite care te fac și mai fericit?Care este definiția fericirii?De ce este important să iertăm?Omul sfințește locul!De ce simțim că renaștem primăvara?De ce ne rugăm iarna să vină primăvara?Ziua îndrăgostiților poate fi zilnicCe semeni aia culegi!Ai grijă ce-ți dorești!Cu răbdare treci şi marea!Contact
Copyright 2015 • Schmitz & Schmitz Enterprises SRL
Ora
despre
Fericire
SchmitzSchmitD05aR01aP02ZL-Madison1a

Newsletter Optimist

Numele
Email:
Mă înscriu
icon-sm-facebookicon-sm-linkedin
Călătoria cu trenul personal, destinația fericire

Când eram mică mergeam cu trenul personal să-mi vizitez bunicii în vacanța de vară. Pentru adulți călătoria cu trenul personal era lungă și anevoioasă, pentru mine și sora mea mai mică era mai palpitantă chiar și decât vizita la bunici. Inventam tot felul de jocuri, vizite în alte compartimente, ne ascundeam una de cealaltă, număram toate fântânile cu cumpănă dintre stații, mâncam cu o poftă nebună pulpe prăjite și piept prăjit cu pâine și roșii. Asta era singura bucurie a mamei din toată călătoria cu trenul, că mâncam cu două mâini și fără nicio obiecție.

Ajunsesem să cunoaștem așa de bine trenul că îl consideram ”trenul nostru personal”. Trenul ne asculta și ne schimba ruta așa cum îl rugam de fiecare dată, că ne dădea locuri jos, sau sus, pe stânga sau pe dreapta și mereu drumul, deși același, părea că este unul nou-nouț.

Cum decurge o zi ”normală” din viața unui adult? Care pare că se urcă în același tren personal în fiecare zi și ajunge la destinație la final, si trenul pare că are mereu aceeați rută, dar oare decorul este chiar același? Cum ar fi să ne imaginăm această călătorie cu trenul personal, la propriu și la figurat, ca pe o căutare?

De cum ne trezim, începe căutarea cu trenul personal!

Căutăm să ne trezim când sună alarma, căutăm să mergem pe unde avem de mers (sau căutăm scuze că nu mai ajungem), căutăm să mâncăm ceva pe drum...căutăm să fim calmi (sau să nu ne enervăm), să ajungem la timp (sau să nu întârziem), să facem tot ceea ce ne-am propus în ziua ce abia a început (sau vedem noi pe parcurs ce chef avem), să fim amabili și drăguți (sau sa nu fim țâfnoși și urâcioși), căutăm să fim mai înțelegători (sau căutăm sămânță de scandal), să avem o voce interioară care ne susține în căutarea noastră (sau căutăm să nu fim buni de nimic)? Ce le spunem gândurilor noastre să caute? Tu ești cu ochii pe GPS-ul tău? Tu ești mecanicul trenului tău sau te bazezi pe liniile pe care merge trenul mulțumită inerției?
Orice am căuta e clar că găsim! Ce adrese tastăm în GPS depinde de ceea ce ne dorim? Să credem că fiecare zi este ca cealaltă este eronat și plictisitor.

Când ajungi la destinație, înainte să te culci, să nu-ți imaginezi că asta-i destinația finală. Dacă încă respiri să știi că poți ajunge la mai multe destinații, că poți fi mai fericit decât ești acum.

Fericirea nu este o resursă limitată și cu cât îți procuri tu mai multă fericire cu atât privezi pe altcineva de ea. Asta-i frumusețea acestui sentiment, de a fi fericit, că este nelimitat, vindecător și contagios.
Haltă.jpgblog-small-teaser